Imagini cu Gică Hagi și Ivan Patzaichin au folosite de candidatul pro-rus la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu în campania sa electorală, fără să ceară acordul fostului mare jucător de fotbal sau al familiei regretatului canoist. Și imagini cu Nadia Comăneci apar în clipurile sale de campanie, tot fără acordul expres al fostei gimnaste.
Călin Georgescu a obținut o victorie neașteptată duminică, în alegerile prezidențiale, unde a obținut puțin peste două milioane de voturi, deși nu era nici printre primii cinci favoriți să intre în turul doi al alegerilor prezidențiale, unde o va înfrunta pe Elena Lasconi.
Candidatul pro-Rusia la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu s-a folosit de performanțele pe care le-au obținut sportivii români de-a lungul timpului și a folosit imagini cu Gică Hagi de la Campionatul Mondial din 1994 dar și din alte competiții.
Georgescu a mai folosit imagini inclusiv cu Nadia Comăneci din cadrul competițiilor de gimnastică și cadre cu regretatul canoist Ivan Patzaichin din momentul în care a câștigat medalii la Jocurile Olimpice.
Conform jurnalistului Radu Naum, imaginile ar fi fost folosite fără acordul prealabil și expres ale respectivilor sportivi, în cazul lui Gheorghe Hagi și al Nadiei Comăneci sau în cazul regretatului Ivan Patzaichin cel al familiei sale.
Ivona Patzaichin, fiica regretatului canoist Ivan Patzaichin, a avut o reacție cu privirela imaginile cu tatăl ei folosite de candidatul pro-rus la prezidențiale Călin Georgescu. Fiica lui Ivan Patzaichin, decedat în 2021 s-a declarat surprinsă de faptul că Georgescu a folosit imagini cu regretatul ei tată și că Ivan Patzaichin a avut o relație rece cu mediul politic.
„Am aflat cu surprindere în această zi, de la tine(n.r. jurnalistul Radu Naum), că tatăl meu apare într-un clip al unui candidat la președinție. Nici eu, nici mama nu ne-am dat acceptul pentru folosirea imaginii tatălui meu în acest context. Nici nu ne-a fost cerut, evident.
Sigur că tata întotdeauna a avut o imagine extraordinară. Prin faptul că imaginea lui este cumva un patrimoniu public, mulți apelează la ea fără a cere dreptul. Am înțeles că sunt imagini dintr-o cursă de-ale lui.
Tata nu s-a amestecat niciodată din punct de vedere politic cu niciunul dintre partide, cu niciun candidat la președinție, niciodată. El credea că este mai folositor să participe și să-și folosească imaginea în domeniile în care se pricepea, în care imaginea lui ar fi adus un beneficiu comunităților respective.
De aceea am acceptat ca faleza din Tulcea să-i poarte numele. Mai există o școală de sport în Tulcea, comuna Greci, unde ne-am dat acordul. Niciodată nu ne-am fi dat acordul pentru folosirea imaginii într-un context politic și nici tatăl meu nu ar fi făcut-o niciodată. Se aplică pentru orice candidat, categoric. Sunt absolut convinsă că tatăl meu nu ar fi acceptat, indiferent de partidul politic și de persoana politică.
Încă nu am luat o hotărâre, dacă vom face ceva în plus sau nu. Mi se pare că este deja târziu, orice demers am face acum, imaginea a fost deja asociată”, a spus Ivona Patzaichin, fiica regretatului canoist Ivan Patzaichin, conform gsp.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER